Fetita si piticii din padure
Departe-aproape într-un oraş din România, numit Bucureşti, pe strada Florilor trăieşte o fetiţă. O cheamă Ionela Ionescu si are abia patru anişori. Ea merge la grădiniţă şi este fetiţă cuminte. Drept, că nu întotdeauna ea ascultă de părinţi. Uneori face totul invers…
Uite, odată a venit Ionela la mămica sa şi zice: „Mamă, vreau să merg să mă joc cu prietenele!” Iar mama îi răspunde:
- Du-te Ionela, dar vezi să nu te îndepărtezi de casă şi nu întârzia la masă…
Ionela şi prietenele sale se jucau în curte. Pe alături tocmai trecu Vulpişoara cea Şireată.
- Hai, Vulpişoaro, vino şi te joacă cu noi ,- au chemat-o copilele.
- Nu pot, sunt foarte grăbită, - răspunse şireata.
- Dar unde te grăbeşti atât de tare? s-au interesat copiliţele.
- Cum voi nu ştiţi încă!? Se mira vulpea, uite la marginea oraşului s-a răsturnat un camion cu jucării, toţi copii din oraşul nostru s-au dus acolo şi adună jucării…
- Haidem şi noi,- se grăbiră prietenele, vrem şi noi păpuşi Barby şi ursuleţi de pluş!
Şi fetiţele au pornit. Întâi au ajuns pe strada vecină, apoi au tot mers înainte până au ajuns la marginea oraşului. Se înţelege, că nu găsiră nici urmă de camion, Vulpea le facu-se o farsă, dar… tot căutând acest camion Ionela a rămas în urma prietenelor sale. Le voi ieşi înainte, dacă voi merge prin pădure,s-a gândit ea şi s-a adâncit în pădure. Dar prietenele s-au întors înapoi acasă.
Iar Ionela a mers prin pădurea mare, a mers şi a tot mers pană a ajuns la o căsuţă. Fetiţa bătu la uşă, dar nu i-a răspuns nimeni. Atunci a împins uşa şi aceasta s-a deschis. Ionela a intrat în căsuţă şi s-a aşezat pe un scaun să se odihnească. Era tare obosită. Stă fetiţa şi se gândeşte: „Totuşi, oare cine trăieşte în această căsuţă? De ce nu se vede nimeni?..”
În căsuţa ceia trăiau cei şapte pitici din pădure. Numai că atunci ei nu erau acasă, plecaseră după fragi în adâncul pădurii. Când s-au întors piticii duceau un coş plin cu fragi şi dacă au văzut-o pe Ionela tare s-au mai bucurat.
- Vei trai la noi, zise cel mai mare din ei, vei fi surioara noastră şi ne vei ajuta la treburile casei. Vei face de mâncare şi ne vei aştepta acasă.
S-a întristat Ionela. S-a gândit la părinţii ei, dar ce avea să facă? A rămas să trăiască în căsuţa din pădure. Piticii se ducea în fiecare zi în pădure, iar fetiţei îi spuneau să nu iasă nicăieri din casă.
Ionela însă vroia acasă la părinţii săi. Dar în jur era numai pădure şi nu avea cine să-i arate drumul. Şi fetiţa s-a gândit cât s-a gândit şi a pus la cale un şiretlic.
Într-o bună zi acasă a rămas piticul cel mic, care era şoferul camionetei şi pe care îl chema Lemo. Ionela ii zise:
- Lemo, vreau să plec pentru o zi la părinţi, să le duc nişte dulciuri…
- Nu se poate, răspunse Lemo te vei rătăci, las mai bine le voi duce eu. Cu camioneta fac o jumătate de oră.
Ionela atâta şi aştepta. A copt multe prăjituri, apoi a găsit o cutie mare şi zice piticului:
- Uită-te, pun în cutie prăjituri, iar tu s-o duci părinţilor mei, nu te opri nicăieri, nu deschide cutia, nu gusta din prăjituri. Eu mă voi urca pe cel mai înalt arbore şi te voi vedea. Dacă deschizi cutia nu vă mai fac mâncăruri gustoase!..
- Bine,bine, zice piticul, voi face aşa precum spui.
Au urcat cutia, care era grea in camionetă, apoi Ionela întrebă:” Dar tu,Lemo, precis n-ai uitat sa torni benzină în rezervor! Lemo s-a dus sa verifice, iar fetiţa - ţuşti în cutia din camioneta şi-şi pune pe cap talgerul cu prăjituri. Vine piticul, vede cutia pregătită se aşează la volan şi porneşte la drum. Merge el prin pădure, apoi opreşte şi zice:
Vai,că-mi plac dulciurile,
Mă aşez pe-un ciot
Şi-înfulec cât pot!
Ionela din cutie îl aude şi strigă:
Eu te văd! Te văd! De te-aşezi pe ciot -
Mă supăr de tot! Mergi mai repede!
Drept la mămica mea!
Ce mai ochioasă, spune Lemo, - vede tot. A pornit maşina şi merge mai departe. Merge cât merge şi iar opreşte:
Vai, că-mi plac dulciurile,
Mă aşez pe-un ciot
Şi-înfulec cât pot!
Ionela din cutie zice iar:
Eu te văd! Te văd! De te-aşezi pe ciot - Mă supăr de tot! Mergi mai repede Drept la mămica mea!
S-a mirat piticul. Tare departe mai vede această fetiţă. Cred, că s-a urcat în cel mai înalt copac. Vede totul în jur. A pornit motorul şi a mers mai departe.
În sfârşit piticul ajunge în oraş. A găsit casa părinţilor fetiţei şi strigă la geamuri:
- E-hei! Ieşiţi afară! V-am adus daruri de la Ionela!
A ieşit mămica afară. A luat cutia şi întreabă:” Dar Ionela noastră unde-i, de ce n-a venit chiar ea.” Piticul nu ştia ce să spună. S-a mai scărpinat în cap, apoi zice: „Păi, ea nu vrea să mai vină, stă la noi, se joacă toată ziua. Noi nu o punem să înveţe, ca voi.” Apoi demară în grabă, fără a mai privi înapoi. Iar mămica a luat cutia şi a dus-o în casă. Când au desfăcut cutia - surpriză mare - din cutie ieşi Ionela, fetiţa lor cea dragă. Tare s-au mai bucurat părinţii când au văzut-o.
Ionela s-a aruncat în braţele mamei sale. A sărutat-o şi zice:
- Vai, ce dor mi-a fost de voi, apoi adăugă, ştii, mămico, îmi pare rău că nu te-am ascultat şi am plecat de lângă casă. De-acum voi face totdeauna cum zici tu…
De atunci Ionela nu a mai ieşit din cuvântul părinţilor. A înţeles că părinţii îi doresc doar binele şi că trebuie totdeauna ascultaţi, altfel poţi nimeri în nişte situaţii foarte, foarte neplăcute...
